Nici nu stiu cu ce sa incep...am inca in minte ultimele imagini de la balul de absolvire, noi imbratisati, abia abtinandu-ma sa nu plang la melodia "wake me up when september ends"...a trecut prea repede...mult prea repede..balul, defilarea, liceul, anii...m-a incercat in ultimele zile un sentiment ciudat pe care nu pot sa il exprim in cuvinte...un amestec de fericire pentru faptul k am trait toate acestea alaturi de voi, in acest liceu, in aceasta clasa...tristete si nedumerire pentru k nici nu mi-am dat seama cand s-au terminat toate. Asa sunt eu, niciodata nu realizez pe moment cat de mult imi va lipsi ceva sau poate k nu vreau sa realizez asta...nu imi plac despartirile si vreau sa cred k acesta nu este sfarsitul...vreau sa fiu la nesfarsit in liceu, sa vin in fiecare zi la scoala (si sa intarzii, bineinteles:D), sa ma agit iar pentru proiecte, note, teste, iesit la tabla, sa va vad fetzele din nou, sa aud glume, sa vad zambete, sa simt ca sunt din nou a 9-a si ca am toata lumea la picioare, ca traiesc la nesfarsit bucuria tineretii, a nepretuitilor ani de liceu...desi s-au spus atat de multe, cuvintele nu pot exprima totul...tot ce pot sa spun este ca ma simt cu adevarat norocoasa:) am fost in 12 E, deci exist, si 12 E va exista atata timp cat vom pastra imaginile acestor ani, orice s-ar intampla si oriunde ne vor purta pasii...inchei cu speranta k timpul nu ne va face sa uitam unii de altii(i mean, guys, we're gonna keep in touch, right?:)
...si asa, de la fata de 15 ani, zapacita si neofita(ca tipu din basm), am ajuns la sfarsit de liceu un om care nu regreta nimic so far...un om care va multumeste pentru ca v-a cunoscut.
love ya all, Cristina